Blog / Adam şi Eva la facerea lumii
In ziua de miercuri Adam îşi construise un adăpost, deoarece pe cer se adunau nori groşi. In curând începuse să plouă şi acesta se retrăsese într-un colţ, pe un maldăr de frunze.
La intrare în adăpost, apăru Eva şi fără a fi invitată, se aşeză lângă el.
- De ce-ai venit? întrebă Adam ostil.
- Pentru că apa care vine din cer, mă udă.
- De ce nu-ţi faci adăpost?
- Eu nu pot să tai liane şi nu ştiu să le împletesc.
- Bine, stai, dar trebuie să mă răsplăteşti.
- Cum? întrebă Eva mirată.
- Mâine mergi tu la vânătoare şi-mi dai mie vânatul.
- Eu nu pot să vânez şi n-am arme.
- Dar tu ce mănânci?
- Fructe, mănânc eu, uite pot să-ţi dau un măr...zise Eva întinzându-i lui Adam un măr roşu, strălucitor.
Adam privi mărul, privi către Eva, era tentat să-l ia dar se abţinu, neavând încredere în această fiinţă linguşitoare şi o refuză.
Eva se apropie mai mult de el.
- Ia-l, e vrăjit, ţi-e frică să-l mănânci? spuse râzând.
- Nu, răspunse categoric Adam, înfoindu-se în pene şi luând mărul.
Cu o muşcătură zdravănă, mâncă jumătate din el şi gândul i se schimbă. ''Ce-oi avea cu ea?, pare a fi folositoare''. Se lipi mai mult de Eva, care cu mişcări feline se gudura pe lângă el. După ce termină mărul de mâncat, Adam privi mai insistent la Eva.
- Eşti frumoasă, murmură galeş.
- Stiu, răspunse Eva. Mâine ai să mă iubeşti.
- Te iubesc de acum...şi vreau să împart adăpostul cu tine.
- Sunt fericită, suspină Eva cu capul pe pietul lui.
Astfel adăpostul construit de Adam o găzdui pe Eva pentru totdeuna.
